duminică, 3 mai 2015

Fără instrucţiuni




   

     Dragostea, sentimentul suprem şi plin de taină, poate fi lesne comparată cu un instinct sau cu o necesitate proprie omului, căci ea pare să descindă din nevoia primordială a perpetuării. Totuşi nu mi-ar plăcea să o privesc din punctul acesta de vedere lipsit de substanţă şi valori subtile, ci mi-ar conveni să văd dincolo de latura ei carnală unde aş putea găsi frumuseţea ei ravisantă şi adevăratul ei scop, acela de a împreuna suflete.
     Oricât de profundă i-ar fi originea, este evident că ea posedă nişte caractere instinctuale, nişte reflexe pe care veritabilii îndrăgostiţi le manifestă de cele mai multe ori fără băgare de seamă. De pildă, atunci când iubim cu însufleţire avem tendinţa inconştientă de a ne plasa pe locul secund, de a ne dărui într-atât de mult încât să uităm de persoana noastră ori de a exprima o grijă dulce pentru omul de alături. Astfel dragostea îmbunează şi desfiinţează egoismul pentru a crea o lume mai bună.
     Toate acestea converg într-o idee principală care vizează iubirea şi anume că aceasta nu are nevoie de instrucţiuni, ea nu se învaţă şi nu există oameni care să predea o asemenea disciplină. Chintesenţa îi stă tocmai în afirmarea ei automată ce se declanşează atunci când fiinţa noastră hotărăşte că e gata să se dăruiască.
     În ultimele rânduri vă sfătuiesc să analizaţi cui vă oferiţi inimile, să cercetaţi în amănunt reciprocitatea şi dacă sentimentele pe care le primiţi poartă însuşirea unei iubiri autentice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu